Un alt caz în care instituțiile statului limitează munca jurnaliștilor
Recent a apărut în presă un alt caz în care instituțiile statului încearcă să limiteze munca jurnaliștilor. Mai mulți jurnaliști au fost dați afară din Spitalul județean Târgu Jiu, în timp ce aceștia documentau un material în care investigau un transfer realizat de curând de conducerea unității medicale. Tranzacția ar fi avut ca destinatar un cabinet privat, iar banii ar fi plecat din cadrul policlinicii spitalului, informează B1.ro.
Bal la… spital
Se pare că membri conducerii spitalului nu sunt la primul incident de acest fel. Într-o intervenție telefonică în cadrul unei emisiuni difuzată pe postul TV B1, jurnalistul Narcis Daju, de la GorjNews.ro, a dezvăluit și că Spitalul Județean mai este în timpul liber și… sală de petreceri. Potrivit spuselor acestuia, un tânăr chirurg și-ar fi serbat ziua de naștere în blocul operator al spitalului.
”De un an, presa din Gorj a produs zeci de investigații despre ceea ce se întâmplă în acest spital, fără niciun fel de finalitate. De exemplu, angajații de la Psihiatrie se plictisesc foarte tare și amenajează acolo show-uri erotice cu pacienți. (…) A trecut o lună de când acest lucru a apărut în presa centrală și nu s-a luat nicio măsură. Avem un tânăr chirurg care a ținut neapărat să-și facă cheful de ziua lui de naștere în blocul operator, cu chelneri aduși de la un restaurant din oraș. Nu s-a luat nicio măsură. Avem mărturiile unor colegi din secție. Nu are sens să mai vorbim de infecții când ei fac chef în blocul operator”, a declarat Nercis Daju, potrivit B1.ro.
Hoțul care strigă: hoțul!
După toate detaliile de mai sus, se poate trage extrem de ușor concluzia: managerii spitalului și restul personalului au grave probleme de comportament, dar și că nu cunosc suficient de bine regulile de conduită într-o asemenea instituție. Însă, oricine are un drept la replică, indiferent de ce acuzații i se aduc.
Teoretic, managerul spitalului ar fi trebuit să profite de această ocazie și să își prezinte scuzele de rigoare, atât jurnaliștilor, cât și pacienților care au avut de suferit în urma petrecerii din blocul operator. Practic, acest lucru nici nu a fost luat în considerare, ba mai mult, Gigel Capotă, managerul spitalului, a declarat că jurnaliștii sunt cei care ar trebui trași la răspundere, deoarece realizează o campanie de denigrare a spitalului.
”Din punctul meu de vedere, este o campanie de denigrare a imaginii spitalului, de încălcare a regulilor privind accesul în incinta unității.
În legătură cu incidentul de astăzi, am fost informat de cadrele medicale că anumite persoane, dotate cu camere de filmat și aparate de înregistrare, care se dau drept jurnaliști, au intrat în mod abuziv în incinta cabinetului și a ambulatoriului integrat, în timpul programului de lucru, perturbând desfășurarea în condiții optime a activității medicale. (…) Aceste persoane au proferat injurii și cuvinte calomnioase, jignitoare greu de redat în spațiul public.
Am solicitat firmei de pază să restabilească ordinea firească , invitându-i să părăsească incinta unității spitalicești. Eu sunt de acord că exercitarea libertății de exprimare trebuie să se facă, dar într-o unitate spitalicească se face în anumite limite. (…) Accesul reprezentanților presei, în orice unitate medicală este permis pe baza acreditării acestora, aprobări date de către manager.
Eu nici nu știu dacă aceștia sunt ziariști”, a explicat managerul spitalului, potrivit B1.ro.
Legea 544/2001 nu mai este de mult arma jurnaliștilor
Există mai multe modalități prin care jurnaliștii sunt împiedicați să își ducă la bun sfârșit treaba. Una dintre acestea este ”omiterea” răspunderii la solicitarea făcută în baza legii 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public. Instituțiile statului mizează pe costurile ridicate pentru un proces, în cazul expirării termenului legal de 30 de zile de la emiterea acesteia, iar de cele mai multe ori, întrebările jurnaliștilor rămân fără răspuns. Din această situație nu are de pierdut numai presa, ci și publicul care este privat de posibile detalii care țin de gestionarea banilor publici.
Pe lângă asta, mai există și situații în care instituțiile statului se sustrag de la oferirea informațiilor de interes public. Acestea găsesc artificii pentru a nu le răspunde jurnaliștilor punctual, invocând diverse legi. Cea mai des întâlnită este General Data Protection Regulation (GDPR), în cazurile în care este necesar să fie comunicate date cu caracter personal precum nume, adresă, numărul de telefon sau orice alt detaliu de identificare al unui individ.
Amenințări guvernamentale
Un alt caz în care instituțiile statului au pus la îndoială rolul presei într-o societate s-a petrecut în martie 2019, când fostul ministru al Justiției Tudorel Toader le-a dat un ultimatum jurnaliștilor care puneau întrebări atunci când el dorea să țină o pledoarie, fără a atinge detalii relevante și fără a spune de fapt nimic.
În timpul prezentării raportului de activitate pe doi ani, Toader i-a amenințat pe jurnaliștii prezenți, ce doreau să îi adreseze întrebări, că nu le va mai accepta acreditările. Ministrul Justiției de la acea vremea mai invocat un ”protocol” care le interzice jurnaliștilor să adreseze întrebări la finalul conferinței.
De la fapte până la vorbe, nu a mai fost decât un pas, întrucât Ovidiu Oanță și Ionela Arcanu au rămas fără acreditare. Totuși, ex-premierul Viorica Dăncilă a intervenit și l-a rugat pe Toader să își retragă decizia.
Toate încercările instituțiilor asupra cărora planează suspiciuni de a nu răspunde întrebărilor jurnaliștilor, nu fac decât să adâncească situația dificilă în care acestea se află, să îngreuneze redobândirea încrederii societății și să fie în continuare subiect de discuție în mass-media. Totuși, în ciuda piedicilor instituționale, reporterii continuă să scoată la iveală neregulile din societate, trecând peste amenințări, presiuni, injurii și chiar forță brută.
Articole asemănătoare
George Soros, personajul malefic din discursul democrațiilor iliberale. Un nume repetat obsesiv
Amendă record. Instagram, sancționată de UE pentru proasta gestionare a datelor minorilor
O impresie, la un click distanță: cum poate presa să dicteze imaginea unei țări
Editiadedimineata: Site-uri false care îți golesc cardul. Cum are loc tentativa de phishing?
Rusia, ironică la adresa Americii: ”E timpul ca SUA să renunțe la tonul mentorului și să se uite în oglindă”