O publicație din România a încercat să reconstituie ultimele zile din viața unui jurnalist
Un jurnalist din Cluj a murit la jumătatea lunii trecute după ce, spune familia și publicația la care lucra, acestuia nu i s-ar fi acordat îngrijirile medicale necesare. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Dan Porcuțan s-a internat pe 10 martie, acuzând că nu poate înghiți, iar la numai patru zile a survenit decesul. Monitorul de Cluj, publicația la care lucra tânărul – care pe 21 aprilie ar fi împlinit 31 de ani -, a încercat sa reconstruiască ultimele sale zile, în încercarea de a înțelege atât colegii, cât și familia jurnalistului, ce s-a întâmplat.
“- Dan Porcuţan s-a internat în 10 martie la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială de pe strada Cardinal Iuliu Hossu, aparţinând Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
– Diagnosticul medicilor este un abces submandibular. În aceeaşi zi, medicii intervin pentru drenarea puroiului, iar trei zile mai târziu se realizează extracţia dentară a dintelui
– În 14 martie, la prânz, este externat
– În aceeaşi zi, seara, se întoarce la spital, unde acuză că nu poate respira, dar este lăsat să plece fără minime verificări
– În 14 martie, la ora 21.00, moare acasă sufocat
– Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, se arată în ancheta realizată de ziarul Monitorul de Cluj. Materialul integral poate fi citit aici.

Articole asemănătoare
Eforturile Facebook n-au dat roade: știrile false nu au dispărut
O altă informație clasificată a serviciilor secrete americane a fost dezvăluită pe Discord
Numirea unui nou șef al TVR blochează televiziunea de stat. Personalul și-ar putea primi salariul cu întârziere
O asociație de vânători cere CNA să sancționeze „toate posturile TV, de radio, presa liberă și on-line”
Editiadedimineata: Ce năzbâtii mai fac unii cercetători. Premiile Ig Nobel pentru cele mai amuzante descoperiri științifice