Cele mai importante imagini ale anului, la București. Expoziția World Press Photo 2026 s-a deschis în Piața Universității
Unele dintre cele mai impresionante și tulburătoare fotografii realizate în ultimul an vor putea fi văzute, din luna mai, în centrul Bucureștiului, odată cu deschiderea expoziției World Press Photo 2026.
Evenimentul, considerat unul dintre cele mai importante din lume dedicate fotojurnalismului și fotografiei documentare, revine în România cu imagini care surprind războaie, migrație, crize umanitare, proteste, dezastre climatice și povești despre supraviețuire și reziliență, informează Romanian Journal.
Marea câștigătoare a ediției din acest an este fotografia „Separated by ICE”, realizată de fotografa americană Carol Guzy pentru Miami Herald. Imaginea surprinde momentul în care copiii unei familii de migranți din Ecuador își pierd tatăl, reținut de agenții americani pentru imigrație imediat după o audiere în instanță, la New York. Fotografia a fost realizată în interiorul unei clădiri federale unde accesul presei era permis doar într-un singur hol monitorizat.

Pe lângă fotografia câștigătoare, juriul a selectat și două imagini finaliste: una realizată în Gaza, care surprinde palestinieni urcați pe un camion cu ajutoare alimentare în timpul crizei umanitare, și un portret al unor femei indigene din Guatemala, supraviețuitoare ale violențelor sexuale din timpul războiului civil.
Ediția din 2026 include 42 de proiecte câștigătoare selectate din peste 57.000 de fotografii trimise de aproape 3.750 de fotografi din 141 de țări.
World Press Photo este organizată anual încă din 1955 și este considerată cea mai prestigioasă competiție internațională de fotojurnalism. Imaginile premiate sunt prezentate în fiecare an într-un turneu mondial care ajunge în zeci de orașe.
Președintele Fundației Eidos, care organizează expoziția la București, a declarat: „În ultima vreme am senzația că tratăm libertatea ca pe un lucru de la sine înțeles — de parcă ar veni la pachet cu cafeaua de dimineață. Nu este așa. Priviți aceste fotografii și opriți-vă o clipă: avem libertatea de a ne exprima. Avem pace. Avem un acoperiș deasupra capului, oameni lângă noi, un loc unde să ne întoarcem seara. Nimic din toate acestea nu apare în fotografiile din Piața Universității. Iar absența lor este devastatoare”.
Expoziția este organizată în aer liber, în Piața Universității din București, între 19 mai și 19 iunie 2026, iar accesul publicului este gratuit.



Articole asemănătoare
Varșovia și Washingtonul își unesc forțele împotriva dezinformării ruse
Noua televiziune a lui Adrian Sârbu, Aleph News, se lansează la începutul lunii septembrie
Teoriile conspirației au invadat internetul după atacul de la Casa Albă
China și-a mai găsit un inamic: trupele de băieți „feminini”
UDMR a lansat un site despre Transilvania: Împărțirea teritoriului Ungariei, o experiență cutremurătoare