
În Turcia, o postare pe social media te poate trimite la închisoare. Cinci jurnaliști au fost arestați
Autoritățile turce l-au arestat marți pe jurnalistul turc Firat Can Arslan din cauza postărilor sale pe rețelele de socializare. Împreună cu el, alți patru jurnaliști au fost reținuți pentru că au dat retweet unei postări d-ale sale.
Un procuror local l-a acuzat pe Arslan că „vizează funcționari publici însărcinați cu lupta împotriva terorismului” într-un tweet pe care l-a postat pe 18 iulie cu privire la renumirea procurorilor care au pus anterior sub acuzare 18 jurnaliști kurzi pentru acuzații de terorism, scrie Al Monitor.
Dintre ceilalți patru jurnaliști reținuți împreună cu el, trei au fost eliberați condiționat și nu pot părăsi țara. Reporterul agenției Mesopotamia News Agency, Arslan, a fost arestat în așteptarea procesului de către un tribunal local.
Turcia nu este cea mai prietenoasă țară cu jurnaliștii, folosind diverse metode pentru a-i reduce la tăcere. Unul dintre acestea este punerea lor în închisoare sub acuzații false, după cum a explicat Emma Sinclair-Webb, director asociat al Human Rights Watch pentru Europa și Asia Centrală: „De la alegeri încoace, nu au încetat pretextele absurde pe care procurorii și instanțele care fac ordine guvernului le folosesc pentru a reține jurnaliști. Încă o dată, putem anticipa acuzații nefondate împotriva altor cinci reporteri pe care autoritățile nu-i plac. Condamnăm acest lucru.”
Decizia Turciei a stârnit proteste din partea mai multor organizații pentru drepturile omului, printre care Uniunea Jurnaliștilor din Turcia și Reporteri fără frontiere.
Organismele internaționale de supraveghere au catalogat Turcia în topul celor mai multe încarcerări de jurnaliști. Țara se află pe locul al patrulea în acest top, după Iran, China și Myanmar, potrivit unui raport publicat în decembrie de organizația de supraveghere Committee to Protect Journalists, cu sediul la New York.
1 Comentariu
Articole asemănătoare
Editiadedimineata.ro: Moment istoric pentru tehnologie. Un submarin autonom a filmat pentru prima oară baza unui gheţar
CBBC va oferi săptămânal cel puțin 17 de ore de program educațional pentru elevii blocați în case
Cenzura online în 2021. 27% din internetul din România este restricționat
Jurnaliștii iranieni cer eliberarea a două colege, arestate pentru că relatau despre moartea lui Amini
Facebook vine cu altă schimbare anti-fake news. Afectați ar putea fi publisherii mici