Canada vrea să introducă o lege care să oblige Facebook și Google să plătească publicațiile de știri
Inspirându-se din legislația australiană, guvernul din Canada plănuiește să introducă o lege care solicită ca Facebook, Google și alte companii care activează în mediul digital să compenseze publicațiile de presă pentru conținutul publicat pe platformele lor.
Conform CBC News, motivația din spatele acestui proiect de lege este legată de starea presei din Canada (și nu numai, fenomenul este unul global) care a înregitrat o scădere constantă din momentul apariției internetului. Guvernul a declarat că ”sustenabilitatea mediului de știri din Canada” este obiectivul legislației.
Legea va obliga giganții din domeniul tech precum Facebook și Google să compenseze companiile de știri pentru utilizarea conținutului lor. Ce înseamnă asta? Meta și Google depind de venitul din reclame, iar publicațiile de știri oferă spații în care aceste reclame să fie afișate, însă niciunul dintre acești giganți nu plătesc companiile de știri pentru reclamele pe care le rulează pe site-urile lor.
Guvernul canadian spune că Facebook și Google se folosesc de conținutul publicațiilor fără să fie nevoiți să plătească pentru asta, iar asta crează un dezechilibru în piață.
Conform CBC News, guvernul australian a declarat că -până acum- marile companii au plătit peste 190 de milioane de dolari către publicațiile de știri, însă câștigătorii au fost marile companii de presă. Asta pentru că atât Google, cât și Facebook au decis să facă o înțelegere cu guvernul australian și publicațiile de știri. Canada nu intenționează să repete acest lucru și declară că legislația obligă giganții tech să negocieze cu toți actorii din presă. Compensația nu este reglementată de stat, ci rămâne la latitudinea părților implicate în negociere să stabilească tariful.
”Analizăm cu atenție legislația pentru a înțelege implicațiile acesteia. Susținem pe deplin asigurarea accesului canadienilor la știri de încredere și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu guvernul pentru a consolida industria de știri din Canada”, a declarat un purtător de cuvânt al Google pentru Engadget.
Proiectul de lege propus de guvernul canadian are și el detractorii săi care acuză că cei care vor avea cel mai mult câștigat vor fi cele mai mari companii de presă pentru că acestea au fondurile și mijloacele necesare prin care pot primi sprijin guvernamental atunci când negociază. O altă critică se referă la faptul că legislația ar face ca publicațiile de știri să depindă și mai mult de companiile tech, iar asta va afecta independența editorială.
Din păcate, presa depinde oricum de platformele deținute de giganții tech. O astfel de legislație oferă posibilitatea ca această dependență să nu fie doar de subzistență, ci una care ar putea aduce noi venituri astfel încât publicațiile să se poată dezvolta.
Articole asemănătoare
Fericirea noastră se reflectă pe Twitter, Facebook, Instagram. Iată concluziile oamenilor de știință
Publicația New York Times, acuzată de fake news
QAnon România n-a murit, se rebranduiește. Cum încearcă adepții teoriei conspiraționiste să treacă de filtrele Facebook
Cinci inovații: player MP3 la apă, volocopterul, plata cu Pokemon, aplicația contra știrilor false, Google Journalist Studio
X a implementat o nouă și controversată versiune a funcției de block