Televiziunea națională daneză, criticată pentru un program de copii cu un bărbat cu un penis uriaș
Nu e prima oară când televiziunea națională daneză stârnește discuții aprinse în privința programului de copii pe care îl difuzează, iar animația cu un bărbat cu un penis uriaș nu e o excepție.
John Dillermand (bărbatul-penis, în daneză) este un personaj animat care îl ajută să facă tot felul de lucruri: să picteze pereți, să înalțe un steag, să fure înghețata copiilor și așa mai departe. Programul a stârnit o dezbatere aprinsă în Danemarca, existând păreri împărțite, conform Ziare.com.
Pe deoparte, sunt voci care afirmă că premiera programului vine într-un moment nefericit, la doar câteva luni de când prezentatoarea de televiziune Sofie Linde a demarat mișcarea daneză #MeToo.
Mai mult, programul ar putea să dăuneze sentimentimentului de egalitate dintre sexe. Christian Groes, profesor asociat şi cercetător la Roskilde University, afirmă: „Perpetuează ideea standard de societate patriarhală şi normalizează «cultura de vestiar» (…) care a fost folosită pentru a scuza mare parte din comportamentul nepotrivit al bărbaţilor. Se vrea amuzant, aşa că este văzut ca inofensiv. Dar nu este. Şi asta îi învăţăm pe copiii noştri”.
Totuși, situația nu ar fi atât de gravă pe cât o văd adulții, întrucât „John Dillermand vorbeşte cu copiii şi le împărtăşeşte felul de a gândi – iar copiii găsesc amuzante organele genitale”, a afirmat psihologul Erla Heinesen Højsted.
„Show-ul descrie un bărbat care este impulsiv şi nu e mereu în control, care face greşeli – precum copiii -, dar cel mai important, Dillermand îndreaptă situaţia. Îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile lui. Când o femeie din serial îi spune că ar trebui să îşi ţină penisul în pantaloni, spre exemplu, el ascultă. Ceea ce e drăguţ. Este responsabil”, a mai afirmat psihologul.
În răspuns la criticile aduse, televiziunea națională DR a afirmat că ar fi putut realiza un program „despre o femeie care nu îşi poate controla vaginul”, dar și că personajul bizar e pe placul celor mici.

Articole asemănătoare
Senatul american a votat legea care ar putea interzice TikTok
Ea e Adela, spioana rusoaică la Napoli, infiltrată în baza NATO
Doi bărbați, găsiți vinovați pentru furnizarea explozibililor care au ucis-o pe jurnalista Daphne Caruana Galizia
Ironii la televiziunea rusă, la adresa lui Macron: „A luat medicamente, sperând că Putin va răspunde”
Meta, acuzată că a amplificat violențele în timpul conflictului din Etiopia