Iran, condamnată de Franța pentru execuția unui jurnalist
Franța era așteptată să participe la forumul de afaceri care ar fi trebuit să fie găzduit online de Teheran, în această săptămână. Însă ambasadorul francez a anunțat că nu va fi implicat în eveniment, din cauza unui gest “barbar și inacceptabil” al regimului.
Motivul este execuția unui jurnalistului Ruhollah Zam, arestat pentru că ar fi instigat la violență împotriva regimului în timpul protestelor anti-guvernamentale din 2017, prin intermediul rețelelor de socializare. Presa de stat iraniană l-a descris pe Zam ca fiind „directorul rețelei contrarevoluționare Amadnews”, care „a fost spânzurat în această dimineață”, conform Reuters.
„Franța condamnă în termeni cât mai puternici această încălcare gravă a liberei exprimări și a libertății presei în Iran. Acesta este un act barbar și inacceptabil care contravine angajamentelor internaționale ale țării”, a afirmat ministrul francez de Externe, la puțin timp după ce Iran a anunțat execuția.
Gestul Franței a fost ulterior susținut de Germania, Austria și Italia, ai căror ambasadori s-au retras de la eveniment. Anuntul a fost făcut de către Ministerul de Externe francez pe Twitter, sub hashtagul “nobusinessasusual”.
Totuși, Iranul i-a convocat pe diplomații Germaniei și Franței pentru a protesta față de gestul lor.

Articole asemănătoare
Bani în schimbul desenării unor svastici: posibila operațiune false flag a unui oligarh ucrainean
Jurnalista ucraineană Victoria Roshchyna a murit în detenție în Rusia
Un site de fact check te învață cum să depistezi „comportamentul coordonat neautentic” de pe Facebook
Niciun stat nu a activat mecanismul UE anti-dezinformare în timpul crizei din Ceuta
Al șaselea jurnalist ucis în războiul din Ucraina era de origine rusă. A murit în timpul bombardamentelor din Kiev