3 ani de la Colectiv: manipulările care au vrut să umbrească o tragedie EXCLUSIV

Exact ca și în cazul oricărui eveniment major care se petrece în România sau afectează în mod direct țara, nici tragedia din Colectiv nu a fost ”privată” de teorii ale conspirației.

Persoanele care au lansat și propagat astfel de manipulări grosolane precum cele de mai jos s-au folosit, în primă fază, de haosul din mințile tuturor. Mai ales în prima seară, s-a creat o adevărată ciorbă de informații – de la numărul de decese, la cel de răniți, până chiar la cauza targediei.

Așa cum veți mai vedea, sămânța propagandei este cauza incendiului. În timp ce autoritățiile susțin că focul a pornit de la amplasarea neregulamentară a celor două artificii în proximitatea buretelui – curățat cu ceva timp în urmă cu soluții pe bază de alcool -, conspiraționiștii susțin că tragedia a fost uneltită. Da, de persoane aflate în poziții de putere, precum președintele Klaus Iohannis sau George Soros.

La un an și puțin de la eveniment, postul de televiziunea România TV a prezentat un filmuleț în care așa-zisa grupare Anonymous pretinde că incendiul din Colectiv a fost pus și că ar fi fost implicat chiar și George Soros. Potrivit hackerilor, ar fi purtat și un nume de cod: AM-04K. Clipul de pe YouTube (”Anonymus Ciolos Soros Colectiv”) este publicat de ceea ce pare a fi = contul publicației Criterii.ro.

După ”dezvăluirile” făcute de România TV, ActiveWatch a adoptat pe pagina de Facebook o poziție fermă privind manipularea opiniei publice practicată de postul TV: „Operațiune de manipulare în desfășurare la România TV. Postul de televiziune difuzează un filmuleț asumat, chipurile, de gruparea Anonymous. Filmulețul vorbește despre implicarea lui George Soros în incendiul de la Colectiv. În mod convenabil, „Anonymous” dă Guvernului un termen de 10 zile ca să spună tot adevărul despre ce s-a întâmplat în clubul Colectiv. Adică este posibil să apară niște „informații” după alegerile de duminică. Scenariul este comentat de niște persoane: Monica Tatoiu, Mirel Curea, Mircea Dogaru și Florin Chilian. Până acum nu a fost solicitat niciun punct de vedere oficial. Atenție la fumigenele de campanie!”.

Postul pe care l-am amintit mai sus pare să-și fi asumat rolul de lider al manipulării, întrucât la doar o zi de la tragedie, mai multe figuri publice dezbăteau grosolan problema. De exemplu, conform Evz.ro, Robert Turcescu a adus aminte de o postare care a circulat intens pe Facebook, aparținând lui Andrei Mânțog.

Nu putem să nu trecem în revistă și un material delicios de pe Cuvantul-ortodox.ro: ”MASACRUL DE LA COLECTIV, manipularea generalizata si TACEREA SUSPECTA A PRESEI “SISTEMULUI”. Radu Moraru: DE CE NIMENI NU MAI INVESTIGHEAZA IPOTEZA PLAUZIBILA A ATENTATULUI? “Suntem mintiti la fel ca in 1989, la Revolutie!”/ DEMONTAREA CATORVA DINTRE MINCIUNILE ANTI-BOR la “Realitatea spirituala”. Articolul nu este un fake news în sine, însă tonul propagandistic ne duce cu gândul la exemplele de mai sus.

Putem să includem în categoria asta și afirmațiile unor persoane publice și publicații, care au susținut că clubul și persoanele participante la concert fac parte dintr-un cult satanic sau alte aberații asemănătoare. În această categorie intră OrtodoxINFO.ro, Gigi Becali și Ozana Barabancea.

Pe 30 octombrie 2018 se împlinesc trei ani de la tragedia care a furat viețile a 64 de tineri, a lăsat semne permanente pe corp ori pe suflete.

Alexandra Irina Minea:
Leave a Comment

Acest website foloseste cookie-uri